Meme Stoica (57 de ani) nu s-a abținut după performanța lui David Popovici (17 ani) și i-a ironizat pe cei de la CSA Steaua, care l-au pierdut pe sportiv în favoarea lui Dinamo.
David Popovici a reușit o performanță extraordinară în cadrul Campionatelor Mondiale de Natație de la Budapesta, unde a fost primul în proba de 200 de metri liber. Românul a doborât, cu această ocazie, recordul la juniori și a intrat într-un top select, de-a lungul istoriei fiind depășit de numai alți trei înotători.
Performanța sportivului nostru a făcut înconjurul lumii, iar printre cei care au reacționat se numără și Meme Stoica. Oficialul de la FCSB duce mai departe războiul pentru identitate cu CSA Steaua și îi acuză pe oficialii clubului din Bd. Ghencea că l-au pierdut prea ușor pe sportiv, care a ajuns la CS Dinamo.
David Popovici a ajuns campion mondial în proba de 200 de metri, performanță care i-a oferit lui Meme Stoica un culoar liber spre o nouă „înțepătură” aruncată rivalilor de la CSA Steaua.
Managerul general de la FCSB a râs de „militari” după ce aceștia l-au pierdut pe starul natației românești în dauna rivalilor din Șos. Ștefan cel Mare.
„La sporturile de echipă te mai poţi antrena aşa… Poţi să o mai dai că nu te-ai simţit bine, aici trebuie să te antrenezi, nu poţi să te antrenezi prost. Eu zic că aşa cum spunem că ne bucurăm că suntem contemporani cu Messi, cu Ronaldo, să spunem că suntem bucuroşi că suntem contemporani cu David Popovici.
Acestui sportiv, cei de la CSA Steaua, care plătesc cu milioane din buget sportivi anonimi… Nu au vrut să-l ţină pe acest fenomen şi a ajuns la Dinamo”, a spus Meme Stoica, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER